Nebuloasa planetară Păianjen Roșu (NGC 6537) într-o nouă imagine de la telescopul spațial James Webb! Nebuloasele planetare precum Nebuloasa Păianjen Roșu se formează atunci când stelele obișnuite precum Soarele ajung la sfârșitul vieții lor. Extinzându-se în giganți roșii reci, aceste stele își pierd straturile exterioare, ejectându-le în spațiu, dezvăluindu-și miezurile albe, care devin pitice albe. Radiațiile ultraviolete de la steaua centrală ionizează materialul ejectat, făcându-l să strălucească. Faza nebuloasei planetare durează doar câteva zeci de mii de ani. Steaua centrală a Nebuloasei Păianjen Roșu este vizibilă în această imagine, strălucind puțin mai puternic decât pânza înconjurătoare de praf și gaz (pentru a vedea mai bine, vedeți fișierul de înaltă calitate în comentariile la această postare). Deși o singură stea este vizibilă în centrul Nebuloasei Păianjen Roșu, o stea însoțitoare poate fi ascunsă în apropiere. Prezența unei astfel de perechi ar putea explica forma nebuloasei – "talia" sa îngustă caracteristică și fluxurile largi. Această structură asemănătoare unei clepsidre se găsește și în alte nebuloase planetare. Noi observații de la telescopul spațial James Webb dezvăluie detalii nemaivăzute până acum.

O hartă 3D a atmosferei exoplanetei WASP-18 b Folosind telescopul spațial Webb, oamenii de știință au creat prima hartă 3D a atmosferei exoplanetei WASP-18 b, situată la aproximativ 400 de ani lumină distanță. Această planetă "Jupiter fierbinte" este puțin mai mare decât Jupiter, dar de 10 ori mai masivă și orbitează la doar 3 milioane de km de steaua sa. Temperaturile de zi ajung la 3.300°C, ceea ce face ca WASP-18 b să fie una dintre cele mai fierbinți exoplanete cunoscute. Observațiile lui Webb au dezvăluit un "punct fierbinte" pe planetă – o regiune de încălzire maximă cu inversare termică, unde temperatura crește odată cu altitudinea. Un inel de temperaturi moderate a fost detectat în jurul acestui punct fierbinte, iar tranziția către partea de noapte a fost neașteptat de lină, indicând surse suplimentare de căldură sau captarea eficientă a energiei în atmosferă. Aceasta marchează prima dată când o exoplanetă a fost scanată în trei dimensiuni, deschizând calea pentru studierea dinamicii atmosferice a lui Jupiter fierbinte și a mecanismelor de transfer de căldură între partea lor de zi și de noapte.

Galaxia spirală barată NGC 6217 În liniștita constelație nordică Ursa Mică, la aproximativ 67 de milioane de ani lumină distanță, se află frumoasa galaxie spirală barată NGC 6217. Surprinsă în detaliu remarcabil de telescopul spațial Hubble al NASA/ESA, această galaxie prezintă un miez strălucitor și brațe spiralate pline de stele tinere albastre și regiuni strălucitoare de formare a stelelor. Bara centrală a NGC 6217 canalizează gazul și praful către nucleul său - alimentând explozii de naștere de noi stele și, eventual, energizând un centru galactic activ. Este un exemplu viu al modului în care galaxiile evoluează prin structuri dinamice și feedback stelar. Constelație: Ursa Minor Distanță: 67 milioane de ani lumină Credit: NASA, ESA și Hubble SM4 ERO