În centrul dezastrului GDPR și al Legii privind siguranța online este ideea din dreptul internațional că simpla disponibilitate a unui serviciu online într-o țară creează o legătură suficientă pentru a extrage legal informațiile despre acel serviciu în țara respectivă. AFAICT SUA a început această afacere de extrateritorialitate. Nu este niciodată vorba doar de conținut, ambele legi sunt taxe deghizate pe veniturile globale, creând o sursă de impozitare extrateritorială. Problema de bază este "accesibilitatea într-o țară = supusă legilor acelei țări" – deși mă tem că în curând nici măcar nu se vor deranja cu acel standard minim. Acest lucru stimulează blocarea preventivă a utilizatorilor, în special din jurisdicțiile cu risc ridicat cu legi ambigue sau agresive. Rezultatul net: internetul deschis este balcanizat prin autocenzură și geo-restricție în mod implicit. Dacă guvernele doresc să reglementeze accesul cetățenilor lor la internet, să ridice firewall-uri. Este rău, dar cel puțin este deschis și mult mai bun decât situația care se creează în care oricine rulează un site web va trebui să blocheze, *în mod implicit* orice țară în care nu a efectuat o analiză juridică costisitoare.