La început s-a simțit ca un festival. Oamenii se grăbeau din toate direcțiile. Muzica era tare, luminile erau puternice, porțile erau larg deschise. Abia îți puteai auzi propriile gânduri peste entuziasm. Toată lumea purta aceeași insignă. Toată lumea vorbea una peste alta, încercând să fie auzită. S-a simțit electric. Simțeai că faci parte din ceva. Și apoi, la fel de repede cum a început, volumul a început să scadă. Cabinele erau încă acolo. Semnele încă arătau bine. Bannerele încă fluturau în vânt. Dar oamenii au început să plece. Nu toate deodată, nu dramatic. Tocmai... încet. Mai întâi au fost artiștii care au încetat să mai posteze. Apoi oamenii care obișnuiau să răspundă la orice. Apoi moderatorii care pur și simplu nu au mai apărut niciodată. Apoi fondatorii, care au scris din ce în ce mai puțin. Ai stat o vreme, sperând că se va întoarce. Ai reîmprospătat fluxul. Ai încercat să începi conversații. Ți-ai spus că poate săptămâna viitoare. Dar în adâncul sufletului, puteai simți. Festivalul devenise un muzeu. Totul arăta încă frumos. Dar energia dispăruse. Nu a fost produsul. Nu a fost tehnologia. Nu a fost brandingul. A fost tăcerea dintre oamenii care obișnuiau să se simtă conectați. Keewy dot io🥝