Teoria valorii muncii transformă ineficiența într-o virtute. Tratează efortul ca și cum ar crea valoare de la sine, ignorând că valoarea vine din utilitatea pentru alții, nu doar din transpirație. După această logică, un om care sapă manual un șanț timp de o lună produce mai multă "valoare" decât unul care folosește o mașină și termină într-o oră. Dar, în realitate, al doilea om a creat mult mai multă valoare, pentru că a economisit timp, a eliberat resurse și a obținut același rezultat (sau mai bun). Absurditatea teoriei muncii este că ar glorifica risipa și ar pedepsi productivitatea. Dacă numai munca determină valoarea, atunci progresul, întregul scop al inovației, ar distruge-o. Socialismul nu eșuează pentru că nu este făcut corect, eșuează exact în măsura în care este făcut exact așa cum a fost proiectat.