Iată o lucrare excelentă a câștigătorului Nobel Philippe Aghion (și Benjamin F. Jones și Charles I. Jones) despre AI și creșterea economică. Concluzia cheie este că, din cauza bolii costurilor Baumol, chiar dacă 99% din economie este complet automatizată și infinit productivă, rata generală de creștere va fi târșită în jos și determinată de progresul pe care îl putem face în ultimul 1% din sarcinile esențiale și dificile. Și această logică încă se aplică *chiar* într-o lume cu AGI care pot automatiza *fiecare* sarcină pe care o poate face un om. În această lume, sarcinile "greu de îmbunătățit" nu ar mai fi cele centrate pe om, ci cele centrate pe fizică. Rata de creștere a economiei încetează să mai fie o funcție a cât de repede/bine poate AGI să "gândească" și începe să fie o funcție a cât de repede poate manipula lumea fizică. În esență, post-AGI nu înseamnă neapărat post-penurie: întregul cost și valoare a economiei se concentrează în sarcinile constrânse fizic: generarea de energie, resurse miniere, bunuri de fabricare, transport și așa mai departe.