Oamenii de știință tocmai au fixat vederea telescopului Webb de la un milion de mile distanță. Dar cum repari un telescop spațial de 10 miliarde de dolari staționat la 1,5 milioane de kilometri de Pământ? Îl lași neatins; în schimb, îi restabilești vederea cu software, lumină și o componentă metalică de mărimea unei monede, realizată cu precizie. Telescopul spațial James Webb al NASA, lansat în 2021, se mândrește cu cea mai sofisticată optică trimisă vreodată în spațiu. Cu toate acestea, chiar și oglinzile sale - perfecționate la o precizie aproape impecabilă - au necesitat o calibrare ultra-precisă. Pentru a realiza acest lucru, inginerii au integrat un instrument compact fabricat în Australia numit AMI (interferometru de mascare a diafragmei) într-unul dintre instrumentele sale. Rolul AMI este de a expune aberații minuscule prin filtrarea luminii stelelor printr-o serie de diafragme modelate. Nu modifică hardware-ul - mapează distorsiunile imaginii la scara pixelilor. Descoperirile sale au fost surprinzătoare: o pătare electronică de la detectoarele cu infraroșu, unde pixelii strălucitori s-au scurs în cele întunecate adiacente. Efectul a fost slab, dar suficient pentru a ascunde planetele îndepărtate și pentru a difuza ieșirile găurilor negre. Cercetătorii au răspuns prin dezvoltarea unui model. O echipă australiană a folosit AMI pentru a imita propagarea luminii în Webb și a antrenat un sistem de învățare automată pentru a inversa distorsiunea. Soluția a rafinat datele în sine. Rezultatul? Obiectele cerești odată pierdute în ceață ies acum în evidență. O exoplanetă familiară și o pitică maro au reapărut. Luna lui Jupiter, Io, s-a rezolvat în claritate. Un jet de gaură neagră a căpătat o definiție clară. Praful care înconjura stelele îndepărtate s-a rezolvat în fluxuri elegante.